Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Istorioare cu tîlc’ Category


euharistieFrica, groaza și panica pun stăpânire pe demoni când se găsesc în fața Trupului și Sângelui Domnului, Sfânta Împărtășanie. De aceea, întotdeauna demonizații urlă și se bat cu pumnii în piept când se apropie de cinstitele Daruri, lucruri care nu se întâmplă înaintea sfințirii și transformării lor. Este și aceasta a continuat și indiscutabilă  dovadă că Sfânta Euharistie este într-adevăr Trupul și Sângele lui Hristos.

În viața Sfântului Eftihie, patriarhul Constantinopolului (sec. IV), exista o astfel de întâmplare. (mai mult…)

Read Full Post »


cheie1La un călugăr a venit o femeie să-i ceară ajutorul, fiindcă nu avea înţelegere în casă.

– Ce-ai făcut în această situaţie, a întrebat-o călugărul?

– Am încercat să-mi conving bărbatul, certându-1.

– Când aţi avut iar probleme, ce-ai mai făcut?

– Acelaşi lucru, i-a răspuns din nou femeia. I-am reproşat şi 1-am certat. Şi de

fiecare dată am făcut la fel.

Atunci, călugărul a scos o grămadă de chei şi dându-i una femeii a rugat-o să deschidă uşa din faţa lor. A încercat femeia, dar, nepotrivindu-se cheia respectivă, i-a cerut călugărului altă cheie.

– Poate n-ai ştiut cum să deschizi, i-a spus călugărul, mai încearcă! (mai mult…)

Read Full Post »


saci-cu-bani-dan-diaconescuÎn timpul unui război, un colonel a fost rănit grav şi dus de urgenţă la cel mai apropiat spital, unde a fost îngrijit cât se poate de bine. Dar, după un timp, acesta observă că la celălalt capăt al salonului, se aflau două paturi cu bolnavi de care nimeni nu se apropia, nici măcar vreun doctor. O singură călugăriţă stătea mereu cu ei şi îi îngrijea cu multă dragoste, căutând să nu le lipsească nimic şi rugându-se neîncetat, întrebând de ce sunt bolnavii de la capă­tul salonului atât de izolaţi, colonelul a rămas mut de uimire, aflând că oamenii aceia suferă de o boală fără leac şi că în scurt timp vor muri. Nimeni nu se apropia de bolnavi de teamă să nu se molipsească.

– Bine, a mai întrebat colonelul, dar călugăriţa care stă mereu împreună cu ei şi îi îngrijeşte?

– Desigur că era sănătoasă, i-a răspuns un doctor, dar acum s-ar putea să se fi îmbolnăvit şi ea. Noi n-am lăsat-o să se apropie, dar ea a insistat spunând că cineva trebuie să-i îngrijească şi pe oamenii aceia.

– Doamne, a mai exclamat colonelul, n-aş face aşa ceva nici pentru un sac plin cu bani. (mai mult…)

Read Full Post »


Read Full Post »


În timp ce mâncau, un ţăran i-a întrebat pe cei trei fii ai săi:

– Ştiţi voi, băieţi, de unde vine mălaiul din care este făcută această mămăligă?

– Da, sigur că da! – a răspuns cel mai mic. Din sacul din cămară. Râzând de el, cel mijlociu îi spuse:

– Nu-i adevărat! Mălaiul e măcinat din porumbul cules de pe câmp; porumbul a crescut din pământul udat de apa ploilor. Deci, pământul şi ploaia 1-au făcut.

– Nu ştiţi nimic! – zise şi cel mai mare dintre băieţi. Porumbul acesta vine de la Dumnezeu. E adevărat că a crescut din pământ şi că ploaia 1-a udat, dar, dacă Dumnezeu nu ar fi dat vreme bună şi ploaie la timp, porumbul nu s-ar fi făcut, iar noi n-am fi mâncat acum mămăligă. Iată cine L-a făcut: Dumnezeu!

Oare avea dreptate vreunul dintre copii? Nu, nici unul! (mai mult…)

Read Full Post »


“Mi-au spus unii că se smintesc pentru că văd multe lucruri strâmbe în Biserică. Iar eu le-am spus:
“Dacă vei întreba o muscă: «Sunt flori în locul acesta?», ea îţi va spune: «Nu ştiu. Ci ştiu numai că acolo jos, în groapă, sunt cutii de conserve, gunoaie, necuraţii», şi îţi va înşira toate murdăriile pe care a stat. Dar dacă vei întreba o albină: «Ai văzut vreo necurăţie în locul aces­ta?», ea îţi va spune: «Necurăţie? Nu, nu am văzut nicăieri. Aici locul este plin de flori bine mirositoare», şi îţi va enumera o grămadă de flori de grădină şi sălbatice. Vezi, musca ştie numai unde există gunoaie, in timp ce albina ştie că acolo este un crin, mai departe o zambilă…”. (mai mult…)

Read Full Post »


Într-o iarnă grea, un călugăr a plecat din mănăstire spre satul de la poalele  muntelui, să vadă de sănătatea unui copil pe care boala îl ţintuise la pat. La marginea pădurii, a găsit, căzut în zăpadă, un cerb mort de foame şi frig, dar şi-a continuat drumul. Ajuns în casa băiatului, 1-a chemat pe tatăl acestuia şi i-a spus:
– Am găsit, nu departe de aici, un cerb pe care frigul şi foamea 1-au răpus. Haide să îl iei şi veţi avea hrană pentru o vreme!
Bucuros, omul i-a mulţumit călugărului şi 1-a urmat la locul cu pricina. Lângă cerbul mort însă, zăcea acum un lup, care, găsind între timp animalul, îl devorase. Neştiind să se oprească la timp, mânat doar de o lăcomie exagerată, lupul mâncase mult mai mult decât i-ar fi trebuit şi decât ar fi avut nevoie. Acum zăcea mort, ucis de propria lui lăcomie. (mai mult…)

Read Full Post »


Perioada Postului Mare adună zi de zi tot mai multă lume la biserică. Unii sunt din categoria celor care merg regulat la biserică, adică care vin şi aduc laudă şi mulţumire Domnului pe tot parcursul anului. Alţii doar în Postul Mare îşi aduc aminte de Dumnezeu şi vin pentru a se mărturisi şi ei pentru că aşa face lumea, practicînd asta ca pe un obicei. Dar iată că mai sunt o categorie de oameni (a căror vîrstă nu contează, căci de eşti tînăr sau bătrin, Dumnezeu te aşteaptă mereu, pînă în ceasul cel din urmă) care cu inima curată, sinceră şi deschisă fac primii paşi către Domnul. Ei nu cunosc prea multe sau nu cunosc deloc din ceea ce se numeşte „cum să te comporţi în biserică”: pe unde se poate de trecut, la care icoană să te închini mai întîi, la care sfeşnic să aprinzi o lumînare, cum să fii îmbrăcată (mai ales pentru femei), unde să îţi găseşti un loc potrivit pentru a asculta slujba, şi alte lucruri de genul ăsta. Ei nu cunosc fie că nu a avut cine să îi înveţe, fie nu au avut ocazia să îl cunoască pe Dumnezeu. Cel mai important este faptul că au făcut schimbarea pînă la capăt şi au venit în casa Tatălui. Asemenea copilaşilor micuţi ce învaţă să meargă şi să facă primii paşi în viaţă, aşa şi ei fac primii paşi în viaţa duhovnicească. De aceea este foarte important ca anume în această perioadă să le fim alături cu un sfat, cu o observaţie făcută la locul ei şi din dragoste creştinească, corectîndu-i şi direcţionîndu-i pe calea dreaptă. Anume în această fază incipientă trebuie să le fim alături pentru a-i ajuta să nu cadă jos, pentru a-i învăţa să nu păşească strîmb. Nu la fel facem şi cu copilaşii micuţi care încep să se ţină pe picioare de sinestătător?

Cel care îţi face deseori observaţie în biserică este chiar primul om pe care îl întîlneşti la intrarea în biserică şi cine altul decît femeia care vinde lumînări. Cu batic pe cap, cu fustă lungă, cu ţinută evlavioasă, ea este cea care te întîmpină. Iar dacă nu ai trecut testul referitor la felul cum eşti îmbrăcată, sau cum să te comporţi în biserică, atunci începe să te mustreze din toată inima, cu fel de fel de cuvinte, în loc să ţi-o spună ca un sfat, cu bună intenţie, cu blîndeţe şi adevărată dragoste creştinească. Aici se produce prima dezamăgire a celui care a venit şi el pentru prima dată la biserică. Nu zic că toate femeile care vînd lumînări sunt aşa, dar deseori anume în majoritata din ele se coace mîndria, ceea ce le face să vorbească aşa. Cred că se consideră ca şi secretarele. Ca să ajungi la director, mai întîi treci pe la ele. (mai mult…)

Read Full Post »


Viaţa după naştereÎn burtica unei mame însărcinate discutau odată doi copilaşi … Unul se numea “micuţul credincios” şi celălalt “micuţul necredincios”.
Într-o zi micuţul necredincios întreabă pe fratele său geamăn: Chiar crezi că există o viaţă după naştere?
Micuţul credincios: Da, sigur. Viaţa noastră aici, îşi are scopul să creştem şi să ne pregătim pentru viaţa după naştere.
Micuţul necredincios: Prostii, aşa ceva nu există! Ce să existe după naştere?
Micuţul credincios: Nici eu nu ştiu exact. Dar sigur, va fi mult mai multă lumină ca aici. Şi poate vom putea umbla cu picioarele noastre şi vom mânca cu gura noastră.
Micuţul necredincios: Absurdităţi! Ce-i aia să umbli? Şi să mănânci cu gura, ce idee ciudată! Avem doar cordonul ombilical care ne hrăneşte. Şi pe de altă parte, ideea că există o viaţă după naştere este ilogică. Nu vezi cât de înghesuiţi trăim şi de abia ne descurcăm cu lungimea cordonului ombilical? Dar dacă ne-am părăsi locuinţa actuală, crezi că lungimea cordonului este îndeajunsă? Cum crezi că ne vom descurca în viaţa viitoare? (mai mult…)

Read Full Post »

Ghinda şi dovleacul


Într-o călduroasă zi de vară, un ţăran se întorcea de la câmp. Era mare arşiţă şi omul se simţea tare obosit.

Văzând la marginea drumului un stejar mare şi umbros, se opri să se odihnească puţin. Se aşeză jos, la poalele copacului, cu spatele rezemat de trunchi. Îşi ridică privirea în sus şi văzu mulţimea de ghindă tânără care atârna de crengile lui.

– Vai, vai, ce de ghindă, îşi zise săteanul. Dar oare de ce un copac aşa mare şi puternic, cum e stejarul, are un fruct aşa mic şi uşor ca ghinda? Crengile lui ar putea susţine chiar şi dovleci. Ei, da, un stejar plin de dovleci, ce bogăţie! (mai mult…)

Read Full Post »

Older Posts »

%d blogeri au apreciat: