Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Hristos’


euharistieFrica, groaza și panica pun stăpânire pe demoni când se găsesc în fața Trupului și Sângelui Domnului, Sfânta Împărtășanie. De aceea, întotdeauna demonizații urlă și se bat cu pumnii în piept când se apropie de cinstitele Daruri, lucruri care nu se întâmplă înaintea sfințirii și transformării lor. Este și aceasta a continuat și indiscutabilă  dovadă că Sfânta Euharistie este într-adevăr Trupul și Sângele lui Hristos.

În viața Sfântului Eftihie, patriarhul Constantinopolului (sec. IV), exista o astfel de întâmplare. (mai mult…)

Anunțuri

Read Full Post »


unde pãrintele Ghimnazie Pustnicu ne introduce într-un mod personal, în  tenebrele ecumenice ale francmasoneriei

de pãrintele Ghimnazie Pustnicul

„În spatele sistemului perfect al cărţii de credit, al codului de bare, realizat prin computer, se ascunde o dictatură universală, se ascunde sclavia, robia faţă de antihrist” (cuviosul Paisie Athonitul)

Studiu introductiv

Sursa foto: Apologeticum.wordpress.com

Intenţia noastră nu este aceea de a „agita spiritele” sau de a băga frica în credincioşi, ci de a informa pe toţi cei doritori de mîntuire despre planurile oculte şi satanice puse la cale împotriva creştinilor. Dacă ele creează lumii în care trăim o imagine de apocalips nu este vina noastră. Realitatea trebuie să o privim si să o primim aşa cum este. Lăsam pe fiecare să tragă concluziile cu privire la vremurile pe care le trăim. De asemenea trebuie să observăm că o seamă de organizaţii internaţionale de factură politică, economică, ştiinţifică, culturală, religioasă sau ocultă militează pentru o nouă ordine mondială şi pentru instituirea unui guvern mondial care, chiar dacă nu va fi adus de la început de Antihrist, anunţă vremurile cele de pe urmă ale lumii. Ce este, oare, noua eră la care lucrează cu sîrg Francmasoneria şi Sionismul mondial, dacă nu sfîrşitul lumii acesteia creştine?
Nu este vorba de o noua eră şi o nouă ordine într-un stat sau altul, ci de o noua eră la scară planetară şi de o Nouă Ordine Mondială.
Noi, creştinii de astăzi, nu trebuie să ne temem că sfîrşitul este aproape şi că s-ar putea să-l apucăm. Cu o moarte toţi sîntem datori, iar la judecată, mai devreme sau mai tîrziu, tot vom ajunge. Se teme de moarte cine nu nădăjduieşte în înviere, iar de judecată se teme cel care este necinstit cu sine, cu semenii şi cu Dumnezeu. Aşa cum primăvara se cunoaşte că este aproape cînd vedem copacii ca înfrunzesc, tot aşa putem cunoaşte că sfîrşitul este aproape cînd vom vedea împlinindu-se „semnele vremurilor”, despre care aminteşte Domnul nostru Iisus Hristos.

Totuşi apropierea sfîrşitului lumii presupune nişte pregătiri speciale, avînd în vedere ispitele şi greutăţile nemai-întîlnite care vor veni peste creştini. În aceste vremuri trebuie să ne întărim în credinţă ca să putem răbda toate prigonirile şi muncile care vor veni asupra noastră de la slugile lui Antihrist. A crede în Hristos înseamnă a-l respinge pe Antihrist şi a refuza toate cursele lui. Oricît de mari ar fi muncile si chinurile la care vom fi supuşi, noi să nu ne închinăm lui şi nici să-i primim semnul de 666, care înseamnă lepădarea de credinţă.

Drept slăvitori creştini, preferaţi de zeci de mii de ori moartea fizică în locul celei sufleteşti, care se înfăptuieşte prin semnarea cererii la primirea noului buletin de la autorităţi. (mai mult…)

Read Full Post »


Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: